
Astăzi, 8 aprilie 2021, se împlinesc 110 ani de la nașterea marelui filosof și scriitor român – Emil Cioran! Fiind un gânditor aprig, se lăsa purtat de valurile vieții într-un mod conștient și sigur. Cu toate acestea, gândurile sale ajungeau dincolo de orizont.
De altfel, acesta afirmă că o viaţă întreagă a fost mai mult decât conştient şi asta a fost tragedia vieţii sale.
Vezi cărțile autorului Emil Cioran pe Bestseller.md în Republica Moldova și Libris.ro în România!
În acest context, am selectat 10 citate, idei, expuse de către marele scriitor – Emil Cioran.
Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieţii fără să-l găsească şi cei care l-au găsit fără să-l caute.
Trebuie să citim nu ca să-i înţelegem pe alţii, ci ca să ne înţelegem pe noi înşine.
În această clipă, sunt singur. Ce mi-aș dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi crește.
Toate lacrimile neplânse mi s-au vărsat în sânge. Şi eu nu m-am născut pentru atâtea mări şi nici pentru atâta amar.
Personal îmi dau demisia din omenire.
Când îți plouă în suflet, fă-ți umbrelă dintr-o bucurie.
Omul o ia din nou de la început în fiecare zi, în ciuda a tot ce ştie, împotriva a tot ce ştie.
Trebuie să suferi până la capăt, până când încetezi să crezi în suferință.
A gândi – adică a-ţi lua pietre de pe inimă. Fără răsuflătoarea cugetelor, mintea şi simţirea s-ar înăbuşi.
O lacrimă are întotdeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet.
Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii.
Când visează omul nu se îndoiește niciodată.
Vezi cărțile autorului Emil Cioran pe Bestseller.md în Republica Moldova și Libris.ro în România!
Autoare: Iulia Vrabie / Facebook